La mănăstire vine-o babă. Zice:
„Stareț purtător de bolți cerești,
să faci o rugăciune
de ieșirea sufletului din trup.”.
„Pentru cine?”.
„Pentru mine.”.
Luna s-a coborât pe-o biblie
și de pe file
privește înapoi la chipul ei spre cer.
Cu miros de ger în lună vine un bătrân.
Îi sunt obrajii zdrențuiți
Întocmai ca un prapur vechi:
„Părinte bun, ți-aduc o pâine și un strop
de vin, ca să se roage la altar blândețea ta.”.
„Pentru cine?”.
„Pentru turma de oițe.”.
Într-un târziu o fată. Stele care cad
sau poate-un vânt de toamnă-ar ști să spună
c-a fost frumoasă fată mai demult.
Zice:
„Să ții o liturghie, stareț sfânt.”.
„Pentru cine?”.
„Pentru – gândul meu.”.
Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie vizitele a trei personaje la o mănăstire: o babă, un bătrân și o fată. Fiecare vine cu o cerere specifică de rugăciune, reflectând preocupări legate de moarte, binele comunității și gândurile personale.