Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândește aiurea, la aur, la sânge,
și-și face inele de iarbă.
Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezișul.
Se-a pierde în munte, se-a pierde,
uitându-și de mumă și moarte.
Se-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna șerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
și șipote negre cari cântă.
N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu țipăt uliul
și buha cu scurte jelanii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un haiduc care se retrage în codru, renunțând la viața socială și confruntându-se cu singurătatea. El se integrează în natură, uitând de trecut și de moarte, într-o transformare spirituală.