Fată prea târziu născută-n lume, luna
loc găsește doar în inimi și pe-alocuri
pe morminte. Cu sfială și-n treacăt
câtă-n ape și-n oglinzi la foste focuri.
După-un colț se pipăie să vadă, dacă
nu cuprinde prea mult spațiu când colindă.
Uneori pe munte se dezbracă goală
și cămașa și-o azvârle – mie-n tindă.
Altceva nimic nu-mi dă-n rămase jocuri.
Câtă numai prin oglinzi la foste focuri.
Sensul versurilor
Piesa explorează misterul și melancolia lunii, văzută ca o entitate feminină solitară. Luna caută un loc în lume, reflectându-se în amintiri și locuri uitate, oferind o imagine a efemerității și a frumuseții ascunse.
