Lucian Blaga – Duhuri și Oglinzi

Duhurilor nu le place spațiul nostru
cu-atâtea silnicii ce se fac simțite.
Duhurile nu se simt la locul lor
pe unde buha uhuie înfiorând.
Pe unde latră cățelul-pământului
ele se simt la fiece pas stingherite.
Duhurilor nu le place pe pământ
să se-ntâlnească, neașteptat, cu noi.
Suferind ofense, pe cari încearcă să le uite,
sfioase, ele se retrag, încetișor,
în spațiul adânc, dar ireal, din oglinzi,
unde pot trăi după pravila lor.

Sensul versurilor

Piesa explorează disconfortul duhurilor în lumea noastră, marcată de suferință și violență. Ele se retrag într-un spațiu sigur, în oglinzi, unde pot exista conform propriilor reguli.

Lasă un comentariu