Absorbită, dintre crini culeasă,
ce ardoare te contemplă?
Tăcerea găsește voce
unde suflet de piatră te îngroapă.
O fi pace sau poate război?
O fi fatum precum împușcătura în ceață?
Dar tăcerea te seduce și orbita deviază,
deja înălțată și imaculată,
din acei crini ridicată.
Și devii primăvară…
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea interioară și renașterea, folosind metafora primăverii. Sugerează o eliberare din tăcere și suferință, către o stare de puritate și înălțare.