În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanență tovarășă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Și-o lumină palidă cădea prin norișori de fum.
Când am ajuns la cabană încetase vântul;
Un omuleț a tras zăvorul de la poartă;
Intrând, fragede corzi verzi ne atingeau veșmântul,
Ardeau felinare-n bambuși și focu-n vatră.
Am strigat, „Aici noi vom sta și ne vom face plinul!”
Vesel, am băut din vinul bun și am cântat sub stele
„Vântul prin pini”, bucuros că trupul de sete-alinu-l,
Până-n zori când aștrii-au coborât în rouă, să se spele.
Fericit erai, prietene, iar eu beat oleacă,
Bucuroși lăsând întreaga lume pe lângă noi să treacă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență idilică la munte, petrecută alături de prieteni. Accentul cade pe bucuria simplă de a fi în natură, departe de grijile cotidiene, savurând momentele alături de cei dragi.