Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc.
Sunt singură şi dorul tău mă cheamă.
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă.
Şi veşti de groază vin dinspre câmpie:
Asupra lumii iar barbarii cad!
S-a-ntors trimisul nostru din solie,
Cu veste rea, la Porţile de Jad!
Cu oştile ce face Hanul, oare?
În răsărit veni-vor, la hotar?
Să cânt sau nu, căzuta floare?
Sunt singură de mult, şi-i toamnă iar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și melancolie în timpul toamnei, amplificate de absența unei persoane dragi și de vești despre un iminent conflict. Natura devine un ecou al stărilor interioare, iar incertitudinea viitorului adâncește sentimentul de izolare.