Îmi iubesc nespus munca, o fac cu multă grijă.
Dar azi lucrul nu merge, mă simt descurajat.
Poate că ziua asta m-a-nrâurit. Căci chipu-i
se-ntunecă întruna. Plouă și vântul suflă necontenit.
Prefer doar să contemplu, nu și să mă exprim.
Privesc de-aceea, iată, o pictură –
lângă fântână-un tânăr frumos șade întins,
e obosit pesemne de prea mult alergat.
Ce tânăr chipeș! Și ce divină-amiază
l-a prins în a ei mreje pentru a-l adormi! –
stau și privesc întruna
și arta, înc-o dată, mă răsplătește acuma pentru slujirea ei.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi în care protagonistul, descurajat de muncă, găsește alinare și inspirație în contemplarea unei picturi. Observarea unui tânăr odihnindu-se lângă o fântână devine o sursă de reflecție și o reamintire a frumuseții artei.