Din vorbe, din privire și purtări
o excelentă-armură îmi voi făuri;
voi ține astfel piept acelor răi,
temeri sau slăbiciuni n-oi da pe față.
Vor vrea să mă lovească. Dar nimeni nu va ști,
din câți se vor apropia de mine,
unde mi-s rănile, punctele slabe,
minciunile le vor acoperi.
Așa se lăuda Aemilianos Monai.
Să-și fi făcut el chiar armura asta?
Oricum, mult timp n-a apucat s-o poarte.
Muri-n Sicilia, la ani douăzeci și șapte.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre iluzia invincibilității și despre modul în care oamenii încearcă să-și ascundă vulnerabilitățile. Ironia sorții face ca Aemilianos Monai, cel care se credea protejat de o armură metaforică, să moară tânăr, demonstrând fragilitatea vieții.