Urmăream prin noapte pașii zilei ce-au trecut
Căutam prin frunze drumul de la început
La lumina lunii munții mai pustii îmi păreau
Doar la stână câinii vraja risipeau.
Refren: Amurg în mine..
Batem iar poteca ce ne duce către cer
Căutam prin noapte un refugiu mic, stingher
În liniștea nopții drumul mi se pare mai greu
Dar cu toate-acestea am să urc mereu.
Toți visăm adesea pentru noi un pat de flori
Ne tot poartă gândul pe neumblate cărări
Muntele-i bătrânul ce legenda poartă în noi
Când se-aprinde focul aruncând văpăi
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie interioară și fizică prin natură, reflectând asupra trecerii timpului și căutând un refugiu. Muntele devine un simbol al înțelepciunii și al legendei personale, iar focul reprezintă speranța și transformarea.