Profundul violoncel al nopții
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.
Dune luminoase, prelungi,
le clătește val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, ușoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, amețitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruș sunt eu, și cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, știu totul,
la apusul ei, vreau totul,
și ating inima lumii –
orbitor de albă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie onirică nocturnă, unde sunetul unui violoncel se împletește cu imagini cosmice și marine. Eul liric se transformă într-un pescăruș, absorbind esența lumii și aspirând la cunoaștere și împlinire.