O ficțiune ești? Sau poate o himeră?
Un vis făcut din carne, ce-i viu și e frumos?
Un fulger de lumină? Se-ntreabă nebulos
maga-ntrupată în primăvara efemeră.
Ți-e fruntea albul crin, pupila strălucirea,
Gura-nflorită ți-e și nimeni nu mai speră
merea ce în petale ține prizonieră
firava colibri ce-așteaptă răscolirea.
Mă-ntreb fără de pace de ce iubirea-i spin,
de vreme ce trofeul nu-l voi avea – iubesc?
Mă-ntreb de ce îmi umpli acest aer respir?
Căci peste tot dorința-mi te află mai firesc:
ochii deschid și pretutindeni te admir;
și pleoape-mi cad, când înlăuntru-mi te privesc.
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire idealizată, aproape ireală, percepută ca o închipuire sau un vis frumos. Vorbitorul se întreabă asupra naturii acestei iubiri și asupra impactului pe care îl are asupra sa, oscilând între admirație și dorința de a o atinge.