În bolta după-amiaza,
Fiecare pasăre este un punct de memorie.
Uneori este surprinzător faptul că
Fervoarea timpului se întoarce,
Fără a se întoarce un trup
Și fără nici un motiv revine;
Că frumusețea,
Atât de scurtă în iubirea ei violentă,
Păstrează un ecou în coborârea nopții.
Deci, mai mult decât să fie cu brațele căzute,
Cu inima înmormântată
Și cu gustul de praf care era roz
Sau rutier.
Zborul depășește aripa.
Fără umilință,
Știind că aceasta rămâne
A fost câștigată la umbra prin lucrarea tăcerii;
Că ramura în mână,
Că lacrima întunecată este o moștenire,
Omul cu povestea lui,
Lampa care luminează.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a modului în care amintirile persistă, asemenea ecourilor toamnei. Vorbește despre moștenirea emoțională și despre acceptarea tăcută a experiențelor vieții.