Înainte să dispar în beci,
Vă salut, oameni pe veci.
Ca robul, cu drumul liber-n față,
Bâlbâie adio, când scapă.
Ca pasărea, cea sudică,
Învață înc-un cânt sub strașină.
Ce să vă cânt, eu bolnav, sărac,
Ce să spun vouă nerod sărman?.
Am nevoie de rămasul bun?
Nici nu m-a observat vreunul.
O lacrimă am fost, jos cum pică,
Un oftat, ce spre cer se ridică.
Un sărut, dat pe o stâncă rece,
Cuvânt doar, fără răsunete.
Un fluture, căutând o stea,
Strivit d-un birjar în drum spre ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de adio și insignifianță în fața morții. Vorbitorul se simte nevăzut și neînțeles, comparându-se cu o lacrimă, un oftat și un fluture strivit, subliniind efemeritatea și lipsa de impact a existenței sale.