O, greier ce vibrează: al tău cânt se aude
în fiecare vară în albăstria zare,
şi-n tremurul de aripi cu ochii văd un soare
ce raza îşi aruncă şi jos prin văi surâde.
Când m-ai văzut în pampas ţi-ai încetat cântarea,
eu rătăceam în raza luminii pieritoare,
şi printre palmierii cuprinşi de legănare
am cunoscut iubirea şi-am învăţat visarea.
Azi, când duioase ceţuri se lasă-n preerie,
al meu suflet aşteaptă, dar ce, nici el nu ştie;
să fie soare iară, să urci către lumină!.
În stepa cea eternă nori trişti să nu se-aştearnă..
Dar tu îţi curmi cântarea, c-acum aici e iarnă
şi peste munte neguri grăbite o să vină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare melancolică, reflectând asupra trecerii timpului și a schimbărilor sezoniere. Naratorul își amintește de momente de iubire și visare, dar simte o așteptare nespecificată și o tristețe legată de venirea iernii.