Northumbria-n zăpada a zărit-o
Și-a pașilor tăi urmă a uitat.
Se scurg de-atunci apusuri ne-ncet.
Prăpastia-ntre noi au adâncit-o.
Tu, frate-n umbră lentă-ai cizelat
Metafore cu spade-n largul mării,
Cu spaime în desișul depărtării
Și-urâtul pribegiei adunat.
Cum aș putea să-ți aflu-nfățișarea?
Sunt lucruri de uitare doar păstrate.
Nicicând nu voi cunoaște-acestea toate.
Zadarnică-mi rămâne cercetarea.
Tu drumul pribegiei l-ai urmat.
De fier ți-e cântul ce ni l-ai lăsat.
Sensul versurilor
Piesa evocă un poet saxon ale cărui urme s-au pierdut în timp. Naratorul își exprimă regretul că nu-i poate cunoaște opera și simte povara uitării și a pribegiei.