Din apă ești făcut, nu din topaz.
Suntem parabola lui Heraclit.
Învolburatul râu necontenit
curgând pe prund, nu lâncezind în iaz.
Și râu suntem, și grecul ce tresare
când se privește-n râu. Sclipirea-i prinzi
în apa mișcătoarei lui oglinzi.
Cleștar cu ape veșnic schimbătoare.
Zadarnic râu suntem, predestinat
în drum spre mare. În umbră cufundat.
Se-ndepărtează, pier în zare toate.
Memoria monedă nu mai bate.
Și totuși e ceva ce dăinuiește:
un vaier care urma ne-o jelește.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a naturii efemere a existenței umane, folosind metafora râului. Subliniază ideea că, deși totul se schimbă și dispare, există o esență care persistă, un ecou al trecutului care ne bântuie.