Nu știe luna că e luminoasă,
și nici măcar nu știe că e luna.
Nisipul că-i nisip. Și-astfel nici una
Din formele vieții că-i aleasă.
La fel e-al piesei fildeș de străin
de-abstractul șah precum e cel ce-o mută.
A noastră soartă, poate, ce-i făcută
din scurte bucurii și un veșnic chin,
e instrumentul Altuia. Nu știm;
spunându-i Dumnezeu nu vindeci boala.
Zadarnice sunt teama, îndoiala
și bălmăjita rugă ce-ncropim.
Din care arc săgeata a pornit?
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană și incertitudinea destinului. Sugerează că suntem instrumente ale unei forțe superioare, dar că înțelegerea acestei forțe nu ne scutește de suferință. Îndoiala și teama sunt inutile în fața necunoscutului.