Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu ești ceilalți. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De pașii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfințit.
Tot pulbere e și cuvântul scris
De mâna ta, și vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârșită.
Tu plămădit ai fost din timp. Ești vis.
Ești fiecare clipă-nsingurată.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de izolare și unicitate al individului în fața destinului. Subliniază ideea că fiecare persoană este singură în labirintul propriei vieți, marcată de propriile alegeri și experiențe.