Jorge Luis Borges – Milonga Străinului

E mereu povestea aceeași;
Nu se schimbă niciodată.
O auzi la Buenos Aires
Ori în pampa depărtată.
Doi se-ncaieră întruna:
Băștinașul și străinul.
Și mereu e pe-nnoptate:
Noaptea vrea să-și ia tainul.
Nu s-au cunoscut nicicând
Și nici n-or să se mai vadă.
Niciodată pentru bani
Ori femei se iau la sfadă.
Când străinului i-au spus
Că e un viteaz în sat,
A-nceput să răscolească
Cele cârciumi pe-nserat.
Îl cinstește c-o cinzeacă,
Fără să ridice glasul.
Hotărăsc să iasă-afară
Fără să grăbească pasul.
Șișurile scot din teacă,
Iute s-au încăierat.
Făr’ a scoate-un geamăt, unul
La pământ rămâne lat.
Doar atuncea s-au văzut
Și mai mult n-or să se vadă.
Nu poftind la gologani
Ori femei s-au luat la sfadă.
Nu învinge-ndemânarea;
Nu puterea biruiește.
Când se-apropie sfârșitul,
Pe loc moartea te găsește.
Au trăit cei doi bărbați
Pentru ceasul încercării,
Li s-a șters cu vremea chipul;
Numele le-au dat uitării.