Zilele-i sunt numărate.
Ceasul i-l cunoaște bine
Cel ce săvârșește toate
Fără grabă, nici oprire.
Ce nepăsător pășește
Fredonând un cântecel,
De sub borul pălăriei
Ochii ridicând la cer!
E o dimineață rece
Din opt sute nouăzeci.
Albornoz, tu n-ai pereche
În Retiro când petreci.
Pân’ la zi la joc de cărți.
De femei ești răsfățat,
De bețivi și hoți temut,
De jandarmi nesupărat.
Au jurat să se răzbune,
Pizmuindu-te în taină,
Cutrele și ticăloșii,
Șișul ascunzând sub haină.
Nu doar unul, ci trei șișuri
Pe furiș, în zori de ziuă,
Mișelește ciopârțit-au
Pe craidonul fără frică.
Când tăișul de oțel
Pieptul i l-a despicat,
Pe-al lui Albornoz obraz
Nici un mușchi nu s-a mișcat.
Cred că ți-ar plăcea să știi
Că această întâmplare
Cântec e acum. Căci timpul
Amintire-i și uitare.
Sensul versurilor
Piesa relatează povestea lui Albornoz, un crai local, ucis mișelește de rivali. Cântecul transformă tragicul eveniment într-o amintire, subliniind efemeritatea vieții și puterea timpului de a transforma totul în uitare.