Ăst cavaler american înalt
Închide tomul lui Montaigne și pleacă
Pe câmp momentul unic să-l petreacă:
Măreț ca asfințitul nu e alt.
Spre punctul depărtat de pe câmpie,
Spre zarea aprinsă își croiește drum;
Printre răzoare trece, ca acum
Prin amintirea celui care scrie.
Și se gândește: cărțile-am citit
Fundamentale și cu ce-am cules
Din ele închegat-am înțeles
Și-nțelepciune, cât ne-a fost sortit.
Pe-ntinsul țării numele-mi răsuna.
Eu n-am trăit. O soartă-aș vrea mai bună.
Sensul versurilor
The poem reflects on a life spent in pursuit of knowledge and fame, ultimately concluding with a sense of unfulfillment and a yearning for a different destiny. The speaker, an American knight, contemplates his legacy and regrets not having truly lived.