Din ce baladă veche a-nfloritei Anglitere,
Din ce persană stampă, din ce tărâm pierdut
Al tainicelor clipe închise în trecut
Venit-a căprioara în ceasul de tăcere?
O clipă doar zărit-am cum pajiștea-nfioară
Catifelatu-ți umblet în lină unduire,
Făptură-nfiripată din fum de amintire
Și de uitare, albă, fugară căprioară.
Puterea ce susține suflarea necuprinsă
A lumii-ngăduință mi-e dat să-ntrezăresc
Făptura ta-n sclipirea de viitor surprinsă.
Uimit sunt de-astă clipă când pot să te privesc.
Tot vis și eu sunt, iată, sortit curând să piară,
Asemeni fulgerării de albă căprioară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o apariție efemeră a unei căprioare albe, văzută ca o creatură magică desprinsă din trecut sau dintr-un vis. Naratorul reflectă asupra naturii trecătoare a existenței, comparându-se cu această apariție fugară.