Te căutam în mahalaua care
Cu pampa-n asfințit se-nvecinează
Și-n curtea ce răcoarea o păstrează
De iasomie-n umbră aromitoare.
Erai în amintiri din mahala
Și-a ei mitologie c-un trecut
Din cărți de joc și-ncăierări făcut,
Din neguri și-nserări de peruzea.
În desfundate uliți mai ales
Te regăseam și-n umbre ce se-ntind
Pe ziduri. Garduri de uluci se-aprind
În asfințituri contemplate ades.
Acum în mine ești. Ești numai soarta
Și lucrurile ce le stinge moartea.
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea unei persoane dragi în amintirile legate de un loc specific, mahalaua Buenos Aires. Călătoria prin amintiri și peisaje urbane evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, culminând cu acceptarea faptului că persoana căutată este acum doar o amintire, supusă trecerii timpului și a morții.