Grădină-a fost ori simplă-nchipuire?
Ca mângâiere-n ceas de asfințit,
Mă-ntreb dacă trecutul stăpânit
Cândva de-acest Adam, azi slab de fire,
N-a fost cumva vrăjită-nșelăciune
A Celui mult visat. Ce imprecis
E-n amintire blândul Paradis!
Dar știu că este și că nu apune,
Nu-i pentru mine. Zgrunțuros ogor
Pedeapsă mi-e. Și vrajbă necurmată.
Cain și Abel și urmașii lor.
Iubirea însă ai primit-o-n dar
Și-ai cunoscut, în clipa luminată,
Grădina vie, pentru-o zi măcar.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței și a Paradisului, odată cu izgonirea lui Adam. Vorbitorul exprimă regretul și acceptarea unei vieți grele, marcată de muncă și conflicte, în contrast cu darul iubirii și amintirea grădinii.
