Poți să-mi culegi poemul și să-l duci
iubitei tale, care nu știe decât c-ar putea spune
„te iubesc”; și puteți râde împreună
de poemul meu și să spuneți: O, e ciudat,
o, ciudat mai e acest poem despre libertate,
și ciudate-s aceste cuvinte care-au eliberat
mâinile, piepturile și limbile noastre
și ne duc spre îmbrățișare, e ciudat
să fii liber și să iubești cu minți pline de bucurie,
cu căldura visului acestui poet care și-a aruncat
simțămintele sale în vântul nopții,
o, ciudată-i această odă adusă minunii
și-acest poem despre noi doi care-am găsit
crini roșii și trandafiri albi în mâinile
vântului de noapte ca să îmbine o coroană-nflorată
în jurul amândurora. Poți să-mi culegi poemul
și să-l iei de aici; eu nu-l cunosc.
Sensul versurilor
Poemul celebrează iubirea și libertatea, invitând la împărtășirea sentimentelor. Poetul își oferă creația ca pe o punte spre bucurie și conexiune, acceptând că aceasta poate fi interpretată și trăită diferit de fiecare.