O viorea pe câmp creștea,
Umil, căci nimeni n-o știa,
O fermecată viorea.
O păstoriță că veni,
Cu pas ușor sălta, zâmbind,
Aproape, mai aproape,
Pe pajiște cântând.
Gândit-a floarea: M-aș mândri
Podoabă firii dac-aș fi
O clipă, doar o clipă;
Cât m-ar culege fata dragă
Și la piept m-ar strânge-ntreagă!
Atâta doar, atât,
Cât un gând, cât o clipită!
Copila însă, vai!
Trecu Și floarea, biata, n-o văzu;
Strivită-i blânda viorea,
Cu zâmbet a pierit ușor;
Dacă mor, ah! Dacă mor,
Prin ea, prin ea,
La picioarele ei mor!
Sensul versurilor
O viorea își dorește să fie remarcată și culeasă de o păstoriță, dar trece neobservată și este strivită. Moare cu gândul la fata pe care o admira, simbolizând o iubire neîmpărtășită și efemeră.