Spre-a se-ntâlni-n dezmărginire,
Ușor trec toate spre pieire,
Acolo-i stins orice dezgust;
În loc de dor, doar cruntă vrere,
În loc de pofte, legi severe,
Și-n renunțări un dulce gust.
Tu, suflet cosmic, vino, ia-ne!
Cu duhul vremii-n lupte-avane
Elanul ni-l simțim chemat.
Sublimi maeștri, duhuri bune
Conduc încet, cu sfiiciune,
Spre cel ce toate le-a creat.
Ca să transforme tot-făcutul
Spre-ai frânge-ncremenirii scutul,
Eternul act lucrează treaz.
Și ce n-a fost, vrea să devină
Pe noi pământuri, în lumină;
Și n-are nicidecum răgaz.
Activ și creator, se plimbă,
Întâi ia formă, apoi se schimbă;
Părelnic stă momentu-n vânt.
Eternu-n Tot mereu se zbate:
Căci în neant se surpă toate,
Când vor să stăruie-n ce sînt
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare continuă și evoluție spirituală. Sufletul cosmic este chemat să ne ghideze spre creator, într-un proces etern de schimbare și depășire a limitărilor.