Mistică limbă, numitu-te-au,
Pe tine, Haviz cel sfânt,
Și nu pricepură bucherii
Prețul aflat în cuvânt.
Mistic îți dară porecla,
Sminteală și rău
Și vinul lor plin de prihană
Îl toarnă în numele tău.
Tu însă ești mistic-curatul.
Ei nu pot pricepe, cum vine,
Să nu fii pios, dar ferice!
Ei asta nu iartă, la tine.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul dintre o spiritualitate autentică și interpretările dogmatice, ipocrite ale religiei. Vorbește despre o formă de misticism pură, neînțeleasă și denigrată de cei care se agață de ritualuri și aparențe.