Cât îți pizmuiesc aripa
Umedă, Apus de Soare!
Veste poți să-i duci când clipa
Amintirii crunt mă doare.
Când plutești cu aripi line,
Se trezește-n suflet dorul.
Lacrimi varsă, scot suspine
Codrul, ochii, floarea, norul.
De-a ta blândă adiere
Rana pleoapei i-alintată.
O, de chin să mor s-ar cere,
Nevăzându-l viața toată.
Pentru inima-i, departe
Să grăiești cu line unde.
Dar, netulburându-l foarte,
Tu durerea mea i-ascunde.
Spune-i însă că iubirea
Lui e pentru mine viață.
Să le văd, mi-i fericirea,
Pe-amândouă, față-n față.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de absența persoanei iubite. Natura devine un martor al acestei dureri, iar speranța se leagă de posibilitatea unei reîntâlniri.