Cu plăcere las coliba,
Pe iubita mea o las,
Și în codrul stins prind clipa
Să mă plimb cu moale pas.
Luna prin stejari coboară,
Vin zefirii mai întâi
Și mestecenii presară
Peste noapte dulci tămâi.
Inima, o, cum tresare
Când prin suflet trec fiori
De prin tufele-n răcoare!
Dulce noapte de splendori!
Ce extaz! Ce bucurie!
Totuși, sfinte cer, așa
Nopți eu ți-aș lăsa și-o mie,
Una draga de mi-ar da.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu natura în timpul nopții, dar și un dor puternic pentru persoana iubită. Vorbitorul este dispus să sacrifice frumusețea nopții pentru a petrece timp cu persoana dragă.