Născut, pus anume-a
Privi și vedea,
Din turn treier lumea,
Mă bucur de ea,
Mă uit în albastru,
În preajmă disting
Și lună, și astru,
Și ciută, și crâng.
Văd astfel de-a rându-mi
Podoaba din veac;
Și toate plăcându-mi
Eu însămi mă plac.
Tu, ochi preaferice!
Ce-ai strâns, ca prinos,
A fost, orice-ai zice,
Atât de frumos!
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de contemplare și bucurie față de frumusețea lumii și a naturii. Vorbitorul își exprimă aprecierea pentru detaliile simple ale vieții și pentru capacitatea de a le observa și de a se bucura de ele.