Să mă părăsești vrei, lună?
Chiar acum ai fost aici,
Dar nori groși văd că se-adună,
Și dispari, dar simți – ce zici? –
Că eu sunt adânc mâhnit
Când pari stea ce-n slavă arde
Și-mi arăți că sunt iubit,
Chiar de-i draga mea departe.
Deci – mai sus! Mai luminoasă
Taie-ți drum, mai fermecată!
Inima, din piept să-mi iasă
Bate! Noapte minunată!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de o persoană dragă, folosind imaginea lunii pline ca simbol al iubirii și al prezenței, chiar și în absență. Naratorul își exprimă tristețea, dar și speranța și admirația față de frumusețea nopții și a naturii.