Vin iarăși anii lungi de pribegie,
Și-ngândurat el face orice pas;
Nu cântă, să se roage nu mai știe,
Dar când poteca-i grea, un scurt popas
Fac ochii lui încețoșați, martirii,
În inima-i și-n inima iubirii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un om care se află într-o călătorie lungă și anevoioasă, atât fizică cât și spirituală. El nu mai găsește alinare în rugăciune sau cântec, dar găsește un moment de respiro în amintirea iubirii.
