Ori peste cine vezi c-a dat năpasta,
De nimeni să nu râzi pe lumea asta.
Chiar dacă n-ai păcate sau cusururi,
Au crezi că fericirea ta-i de-a pururi?
Esop ne dă și el la fel povata,
Dar astăzi iau o pildă chiar din viață.
Făcea cumătra Vulpe, odată, mare haz
De-o Veveriță mică, ajunsă la necaz,
Ce se juca-ntr-un paltin, cu toată voioșia,
Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.
– Cu coada ta stufoasă în van ți-acoperi mutra
(Strigă la ea de jos, din ierburi, cutra),
Că vântul te snopește cu cât te sui mai sus!
Nu-ți mai aduci aminte, surato, ce ți-am spus?
Umblai după înălțuri cu trăsnetul vecine.
Vezi ce pățiși, neghioabo? Mai bine e de mine:
Dau fuga, la nevoie, -n vizuină.
Dar mai aștept puțin acum, vecina,
Ca să te văd zdrobită la tulpină!
Și, dând târcoale-ncoace și-ncolo după pui,
Mai gâtui destui.
Avea îndată vântul mânia sa și-o curme
Și iar trona în slavi seninul soare.
Un Vânător din preajma, pornind la vânătoare,
Zări lângă bârlogul Cumetrei niște urme.
„Aci erai? (își zise-n gândul lui).
Stai că te satur eu de pui:
Am să-ți atârn, Cumătra, blana-n cui!”
Și puse-ndată câinii bârlogul să i-l scurme.
Văzând-o pe Cumătra-nșfăcată de grumaz,
Și Veverița noastră putea să facă haz,
Dar se-nvățase minte din propriul ei necaz.
Sensul versurilor
O fabulă despre karma și faptul că nu ar trebui să râdem de necazul altora, deoarece soarta se poate întoarce. Vulpea, care râdea de veverița prinsă în vijelie, este prinsă de vânător, iar veverița învață să nu se bucure de nenorocirea altuia.