Înserare…
Apusuri prismatice
Acea melancolie mai dulce
Și decorul aspru,
Roșu, precum roșul stacojiu al oțetarilor toamna.
Îmi voi aminti,
Nu doar de dragul rememorării,
Ci pentru străduința noastră lacomă ce
rămâne
Integrată în eternitate și nerăbdătoare
În lupta pentru mai bine
Țipete, pierdute acum,
În lumea de jos nu-și mai găsesc refugiu
În catastrofa rece a lacrimilor.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor și a melancoliei asociate cu trecutul. Vorbitorul își amintește nu doar pentru a rememora, ci și pentru a înțelege eforturile depuse în trecut, eforturi ce rămân integrate în eternitate.