Fără sfârşit plouă-n pădure.
Ceaţă. Se tot clatină brazi.
“O, Dumnezeu! ”Pădurea-i beată,
Şi ce mai vlăguită-i azi.
La geamul din paznicărie
C-o lingură copilul bate.
Pe sobă mama încă doarme.
Vițelu-n paie muget scoate.
În casă-i trist, şoareci zevzeci..
De ce-n pădure orzul sună,
Flori înfloresc şi cresc ciuperci,
Iar iarbă s-a-ndulcit şi-i bună?.
Viţelul gîfâie mereu
Şi-şi pleacă brazii întristaţi
Acele verzi, înfriguraţi:
“O, Dumnezeu! O, Dumnezeu! ”.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi ploioasă și mohorâtă într-o pădure, accentuând starea de tristețe și oboseală a naturii și a vieții din ea. Imaginile melancolice sugerează o atmosferă apăsătoare și o lipsă de speranță.