Îmi plac umerii lui de piatră.
Ochii iuți trecând peste vreme
Adulmecă o fantastică glorie
Care din lut o să-l cheme.
Vorbele au stranii străluciri.
Trupul, înflorit în noapte grea,
Clatină un veac de nebunie
Și la piept îi sângeră o stea.
Înnoptat în ceață și trecut
(Zilele-l poartă, nopțile-l cresc),
În solstiții lucide și clare
Se aude glasul lui domnesc.
Sensul versurilor
Piesa descrie un erou atemporal, marcat de sacrificiu și destin. El emană putere și noblețe, purtând povara unui veac de nebunie, dar rămânând un simbol al speranței și al măreției.
