În lumea asta mare
Titanicul pleca
Era în prima cursă,
Atlanticul tăia,
La prima pornire
Nimeni nu știa
Că vasul acesta mare
Ei nu l-or mai vedea,
El se depărtează
Cu viteză mare,
Nimeni nu și-a luat
Adio la plecare.
Luneca pe valuri
În adâncul nopții,
Nu s-au gândit o clipă
Că vine ceasul morții,
Lumea se distrează
La bal și la teatru,
Plantonul veghează,
Cu ochii-n patru
Liniștit așteaptă
Neavând habar,
Zărește deodată
Că vine un ghețar.
Iar lui deloc nu-i pasă,
Nici prin cap nu-i trece
Că ghețarul mare
Pe Titanic să-l înece,
Încă două clipe
Și ghețarul mare
Izbi fără milă
În Titanic tare,
Atunci comandantul
Anunță-n grabă
Echipajul mare
Lucrul să-l înceapă.
Dar văzând că apa
Stavilă nu are
Coboară scara mare
Și strigă-n disperare:
– Scumpii mei prieteni,
Stimați pasageri,
Scumpe domnișoare
Și voi, dragi boieri,
Vă spun cu durere,
Oricât aș lucra
Titanicul nostru
Se va scufunda.
Rugați-vă cu toții,
Tineri și bătrâni,
În aceste clipe
Să fim cu toți mai buni!
Iar afară pe punte
Înlăcrimați și triști,
Un băiat și-o fată
Privesc cu ochii stinși,
Luna luminează
Noaptea dureroasă,
Lumea e pierdută
Pe apa furioasă.
Văzând, băiatul spuse:
– Mereu te voi iubi,
Chiar de-oi muri eu astăzi,
Îți jur, tu vei trăi.
Luptând cu apa rece,
Cu tot ce întâlnea,
Strângea fata-n brațe,
Nimic nu-l speria,
Printre valuri vede
Barca de salvare,
Înoată puternic,
E singura scăpare.
Prin apa nemiloasă
Care-i cuprindea
Sărută fata dragă
Și-n barc-o arunca,
Iar fata cu durere
Văzu ce-avea mai scump
Cum în adâncul mării
El și-a găsit mormânt.
Și-au rămas în urmă
Jalnice amintiri,
Copii făr’ de mumă,
Făr’ de-adăpostiri.
Sensul versurilor
Piesa relatează povestea tragică a Titanicului și a unui cuplu prins în dezastru. Băiatul se sacrifică pentru a salva fata, demonstrând o dragoste supremă în fața morții.