Limpede vânt zbura pe herghelii
când ochii tăi și-au fost deschis fântânile,
când crenelurile și turelele
și-au spulberat în goluri stelele,
când pomii și-au dezlănțuit viorile,
când vuie-n cea mai vie dimineață
un glas în pala de argint a plopilor
și păunul suie treptele orelor,
cântece de lemn când cresc pe drum.
Cu trupul spinteci dârele corăbiilor.
Pe ale anilor drapele închinate
trec ale tale glezne-ntraripate
și hohotul de râs rotit din soare
ne toarnă roșul vin al veșnicelor nopți
când de izbândă-n ocna lui cuprins
își sparge gândul jucăriilor de sare.
În mii de chipuri ți-ai aprins făcliile,
din pași plăpânzi sapi cuiburi viorelelor,
din plete-ți scuturi șoaptele avântului,
din goană-n goană viața se-ntețește,
pe răsunet faima ta sporește,
cu câinii tăi, cu șoimii tăi deprinși,
tu stăpâneşti falezele
și-n mirajul tău se leagănă, se ridică
prorele și meterezele.
Sensul versurilor
Piesa evocă o forță vitală și omniprezentă, asociată cu natura și cu trecerea timpului. Această forță transformă peisajul și influențează destinul, lăsând o amprentă puternică asupra lumii.