În cavoul ca o visterie ferecat,
din mireasă a rămas o rază.
Un suspin prin toamna coroanelor,
Tăcerea e o sită Auer,
Orice zvon scutură cenușă.
Aici zac bucle de parfum vechi
și coastele împletesc coșuri de fructe,
lacrimi în ceară
cu vestejiri licurici.
Praful fin e pentru strănutat,
ÎNTUNERICUL ARDE ÎNFUNDAT.
Gândul în gânduri se răsucește,
sfredel ruginit în tainițe înfipt.
Frunză – chipul se schimonosește
– Molie sau flacără de chibrit? –
Vântul prin plete și-n plopi mucegai,
Pașii printre îngerii numerotați
– Cine-i?
– s t a a a A A A I
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă lugubră într-un cavou, unde rămășițele unei mirese și simboluri ale decăderii evocă un sentiment de pierdere și mister. Imaginile puternice sugerează o meditație asupra mortalității și a trecerii timpului.