Mi-e veche inima: un menuet
captiv în ceasul unei jucării.
L-asculți și-ncerci în soarta lui să-l scrii
altfel: să-i stingi suspinul desuet.
Împotrivit pe singurul său gând,
se-ntoarce-n arcuri cântecul plăpând
și lasă semn, ca dintr-un zbor ținut,
rugina lui pe degete de lut.
Polen de chin pe albe cinci petale,
fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus,
și iartă ornicului nesupus
când încă plânge-n degetele Tale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă, legată de trecerea timpului și de o iubire pierdută. Inima este descrisă ca un mecanism vechi, captiv într-un ciclu repetitiv de suferință, căruia i se cere iertare.