Primăvară. Mi-amintesc:
izbucnise orchestra soarelui.
Pe fluviu dănţuiau sloiurile.
Pe câmp frângeau săbii luminile.
Tunete: se surpau malurile.
Pe oglinzile sparte-n noroi
se iviseră mieii noi.
Albe s-au destrămat balurile.
Pe mugurul cleios şi crud
omida şi-a răsfăţat inelele.
Prin spărtura grajdului pustiu
fânul negru şi ud
îl furau rândunelele.
Primăvară. Mi-amintesc:
Pe conac se-mprospăta mucegaiul.
Iedera pregetând
şi-a răsturnat peste olane evantaiul.
Iar un fier de plug ruginit
din pământ dezgropat de şuvoaie
a cântat cu burlanele-n ploaie.
Atunci, mi-amintesc, ai venit.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice de primăvară, folosind imagini puternice ale naturii renăscute și ale unui peisaj rural. Sosirea unei persoane dragi este asociată cu acest cadru idilic, sugerând o conexiune profundă cu trecutul și cu emoțiile evocate de acesta.