Din ce adânc și limpede trecut
înfiorați stelarele amurguri
și oamenii cu inima de lut,
voi, clopote captive-n bolți și burguri?.
Legând în glas, de ora care-a fost,
sositul ceas al legănatei treceri
palpând și-nalt și sfânt alai, ce rost
clamezi în drum ne-nduplecatei seceri?.
Pe unda ierbii, -n vânt și-n vis ascult
oricând, oriunde, palida lor larmă,
de-i zvon, chemare, bocet sau alarmă.
Prin vieți și morți sunt robul lor de mult,
cuprins în roiul de-aur ce se sfarmă
de zodii vechi, august și-etern tumult.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a impactului trecutului asupra prezentului. Clopotele devin un simbol al amintirilor și al inevitabilității morții, reverberând prin viețile oamenilor.