Ai lucit o clipă în soare
harpist, tu din solzii
deltei reci de dogoare.
Te-am prins și te-am plâns
la apa neîncepută de jegul coconului
cu gura din care atârnă
limbile Babilonului.
Te-am prins
te-ai zbătut
la apa neîncepută
mi-ai tăiat degetele-n
loa de broască, încet
ca-ntr-o inimă descusută.
Sub sălcii sălcii
îi chemasei pe vii.
Te-a prins seaca și gânditoarea
trestie-frumoasă și bestie.
Te-am prins într-o capcană de apă
sub care morții mei sapă
Te-am prins fără vină
într-o catastrofă de mină.
vietato vivere – tre morti, tre
disparuti e tre leșin-iati
peste ei umbra ta trece
cu sfaturi
a se păstra la loc uscat
întunecos și rece.
Pe tine, care nu cunoști vreun mort
după vorbă sau după port
în care se-necară ai mei
amoebe luptând în groapa cu lei.
Îți mai dau câte-un vierme
care-i roade singurătatea
să te hrănești în acvariu, -n sicriu
sting lumina pe care-ai aprins-o pe ape
Tu, cel ucis să te scriu
Sensul versurilor
Piesa descrie o capturare și o lamentare. Eul liric pare să fi prins pe cineva sau ceva într-o capcană, dar simte și regret și tristețe pentru această acțiune, evocând imagini de moarte și decădere.