Visai de o cetate pe margine de mări
Trec peste ea cocorii zburând spre alte țări.
Pe cer pier nori târându-și penumbră de pământ
Fug legănând corăbii catargele în vânt.
Intrai tăcut într-însă, umblai în lung și-n lat
Se înălța doar murmur de ape, depărtat.
Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.
Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu
Și, cum priveam, simțit-am că mortul eram eu.
Sensul versurilor
Piesa descrie un vis despre un oraș abandonat, unde naratorul se simte deconectat și realizează că el este cel mort din punct de vedere spiritual sau emoțional. Este o meditație asupra mortalității și a sentimentului de goliciune interioară.