Suie cu iarbă pe plaiuri străvechi,
Turmele. Plouă lumina pe ele.
Ape de munte le cântă-n urechi,
Sună amurgul fluier de stele.
De ziua de azi, de jalea de azi,
De zbuciumul lumii lor ce le pasă!
Suie în pacea poienii sub brazi,
Stau cu potopul ce crâncen m-apasă.
Pasul meu, pasul vremii de lut,
Pasul lor, pasul zodiilor clare.
Ceasul meu, ceas în nisip desfăcut,
Veacul lor, veac cu vecii în izvoare.
Turme coboară din plaiuri străvechi.
Galbenii toamnei plouă pe ele.
Foșnet de frunză le-adoarme-n urechi,
Sună sub fluier brumă de stele.
Sensul versurilor
Piesa descrie transhumanța turmelor prin peisaje montane, contrastând ritmul lent și etern al naturii cu efemeritatea vieții umane. Evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra timpului și a tradițiilor.