Cobor pe câmp o dată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemişcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.
Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii aţipesc pe vatră,
Şi satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate și introspecție profundă, folosind imagini puternice din natură și viața rurală. Vorbitorul se simte omniprezent și totuși inexistent, pierdut în tăcerea și liniștea nopții.