Am pironit în cuie-nalte drumul
Să n-o pornească razna-n porumbiști-
Catarge ancorate cu duiumul,
Ce toate fug numai când tu te miști.
Întindem rămurișuri de rețele
Și în amurg rodim cu soare-aprins…
În toamnă înfrunzim cu rândunele:
Un fel de frunze negre cu piept nins.
Sensul versurilor
Piesa descrie stâlpii de telegraf ca elemente poetice ale peisajului, ancorate în timp și natură. Ei devin catarge și copaci, conectând cerul și pământul, marcând trecerea anotimpurilor și amintiri.