Întinși pe floarea fânului, pe claie,
Visăm în miezul nopților de vară.
Prin ramuri răsturnate vântul trece
Cu glas de val rostogolit departe
Sub noi e cerul limpede ca marea
Zărită pe-nnoptate printre ramuri,
Cu stelele, fanaluri de corăbii,
Aprinse-n port de mâna înserării.
Spre alt liman plutește fiecare:
Din mersul ei urzind eternă lege,
Și dintr-un glob de lacrimi și de tină,
Creând pe cer deplină frumusețe.
Ce-mi pasă dacă-n ele tragedia
Pământului, tăcut se desfășoară.
De stele sus, ce-mi pasă – când e steaua
În ochii tăi și pe tării lumină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de vară, petrecută pe o claie de fân, sub cerul înstelat. Vorbitorul găsește frumusețe și sens în momentul prezent, ignorând problemele lumești și concentrându-se pe conexiunea cu persoana iubită.